Străzi inundate și trafic îngreunat în municipiul Suceava după o ploaie torențială. Județul Suceava rămâne sub cod portocaliu de ploi abundente până la ora 21:00


Intră acum și în grupul de

Mai multe străzi din municipiul Suceava au fost inundate, marți la prânz, iar traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate în urma unei ploi torențiale.

ISU Suceava a precizat că nu au fost semnalate probleme deosebite după ploaia torențială, nefiind efectuate solicitări pentru pompierii militari, dar că ISU monitorizează zonele cu probleme.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare generală cod portocaliu de precipitații abundente pentru județul Suceava.

Avertizarea cod portocaliu este valabilă între orele 12:00 și 21:00 fiind vizate ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată

Astfel, meteorologii arată că în Moldova, precum și în nord-estul Munteniei va ploua abundent și torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.


Intră acum și în grupul de