Intră acum și în grupul de
Şeful deliberativului judeţean sucevean, Gheorghe Flutur, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Finanţelor Publice ar putea prelua în totalitate creditul în valoare de 86 de milioane de euro obţinut de CJ Suceava pentru proiectul judeţean de utilităţi. Potrivit lui Flutur, creditul obţinut în 2003 de CJ Suceava pentru realizarea proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, „apasă enorm” pe bugetele localităţilor din judeţ beneficiare ale investiţiei şi unele localităţi sucevene ajung la un grad de îndatorare de 95 la sută. „Jumătate din judeţ este blocat cu proiectul Utilităţi şi mediu”, a spus Flutur. El a arătat că se discută despre preluarea întregului credit de către MFP. „Dacă facem pe jumătate, în vară vom avea primării insolvabile pentru că gradul de îndatorare creşte exponenţial”, a explicat preşedintele CJ Suceava.
El a arătat că a discutat această situaţie cu premierul Emil Boc, cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea şi cu ministrul Economiei, Adriean Videanu. Cele 61 de primării din judeţul Suceava beneficiare ale proiectului de utilităţi au început din acest an să achite dobânzile la credit, care se plătesc semestrial, fiecare tranşă fiind de aproximativ 3,2 milioane de euro. Flutur a mai menţionat că aşteaptă ca în aceste zile să vină la Suceava reprezentanţii Transgaz în vederea realizării transferului conductelor magistrale construite în judeţ prin acest proiect de utilităţi.
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat vineri, la Suceava, că transferul la Transgaz a magistralelor de gaze naturale construite printr-un proiect al judeţului Suceava se va face printr-o formulă convenită cu Ministerul de Finanţe, astfel încât ar putea să fie compensată valoarea acestora.
Prin proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” au fost modernizate sistemele de termoficare din mai multe oraşe sucevene şi au fost construite conducte magistrale pentru transportul gazului natural. Punerea în funcţiune a sistemelor de termoficare construite prin proiectul “Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” în oraşele Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Siret şi Gura Humorului necesită lucrări în valoare de încă 9,6 milioane de euro. Pentru asigurarea sumelor de bani necesare pentru finanţarea acestor lucrări, autorităţile sucevene intenţionau să realoce fondurile obţinute prin creditul angajat la Deutsche Bank din sumele necheltuite din programul de aducţiuni de gaze naturale. Pentru aducţiunile de gaze naturale s-au alocat 27,5 milioane de euro, dar s-au cheltuit 11,5 milioane de euro, întrucât din cei 233 de kilometri de conductă magistrală de înaltă presiune prevăzuţi în proiect s-au executat lucrări pe o lungime de 101 kilometri. Pentru realizarea investiţiilor în cadrul proiectului judeţean de utilităţi, Consiliul Judeţean Suceava a obţinut un credit cu garanţii guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanţatorul fiind Deutsche Bank A.G. Londra cu care CJ Suceava a semnat un contract de împrumut ce prevede rambursarea creditului în 25 de ani, cu o perioadă de graţie de cinci ani, cu o dobândă de 3,975%, la care se adaugă rata EURIBOR. Comisionul de aranjare a fost negociat la 1,05%, iar comisionul de neutilizare la 1,5%.
Intră acum și în grupul de