Intră acum și în grupul de
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fântânele şi ai Biroului de Poliţie Rurală Suceava l-au identificat luni, în jurul orei 14:45, în timp ce efectuau activităţi de patrulare, pe A. IONUŢ, în vârstă de 31 ani, din municipiul Botoşani, care oferea spre vânzare bijuterii din metal de culoare galbenă fără documente de provenienţă. Potrivit IPJ Suceava, asupra botoşăneanului s-a efectuat o percheziţie corporală, fiind găsită o borsetă ce conţinea cantitatea de 295 g bijuterii din metal de culoare galbenă, posibil aur, bunuri care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Cu privire la provenienţa bijuteriilor, posesorul a precizat că sunt din aur şi le-a achiziţionat de la diverse persoane de pe raza municipiului Botoşani în vederea recomercializării. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea provenienţei bijuteriilor, urmând a fi înaintate la instituţiile abilitate pentru verificarea calităţii metalului.
Intră acum și în grupul de