DSP Suceava: Numărul cazurilor de rujeolă este în creștere în județ, cele mai afectate fiind zonele Câmpulung Moldovenesc, Vama și Pojorâta. Numai în luna mai s-au înregistrat 87 de cazuri


Intră acum și în grupul de

După o perioadă în care nu au mai fost cazuri de rujeolă la noi în județ, începând cu luna ianuarie rujeola a reapărut, numărul cazurilor fiind în creștere, atrage atenția DSP Suceava.

Astfel, potrivit datelor statistice ale Direcției de Sănătate Publică Județene Suceava, în martie au fost înregistrate 20 de cazuri, alte  42 de cazuri în aprilie, în timp ce în luna mai s-au înregistrat 87 de cazuri. 90% dintre cazurile diagnosticate au fost internate, neînregistrându-se niciun deces.

De la începutul anului au fost înregistrate 157 de cazuri de îmbolnăvire, cele mai multe în zonele Câmpulung Moldovenesc, Vama, Pojorâta.

Pentru fiecare caz de rujeolă a fost efectuată anchetă epidemiologică, cu depistarea contacților direcți, anunțarea medicilor de familie, asistenților comunitari și mediatorilor sanitari, în vederea aplicării măsurilor antiepidemice, arată DSP Suceava.

„Menționăm că majoritatea pacienților bolnavi de rujeolă nu au fost vaccinați. Singura și cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii este vaccinarea, care conferă imunitate pe viață în majoritatea cazurilor. Se consideră că este necesară vaccinarea cu două doze a cel puțin 95% din populație pentru a împiedica circulația bolii și în final eliminarea. Vaccinul poate fi administrat doar cu colaborarea părinților sau aparținătorilor. În județul nostru acoperirea vaccinală este de 85%”, precizează sursa citată.

Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava subliniază că dispune de stocuri suficiente de vaccin antirujeolic.

Rujeola sau pojarul este o boală respiratorie foarte contagioasă. Se estimează că 90% dintre persoanele neimunizate (prin trecerea prin boală sau vaccinare) expuse vor contracta boala. Aceasta debutează ca o răceală banală cu febră foarte înaltă, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție măruntă. Erupția începe pe pielea feței și a capului, se extinde pe restul corpului, până ia aspectul de ”copil stropit cu vopsea”. Starea generală a bolnavului este profund alterată.

Complicațiile rujeolei sunt frecvente și grave. Astfel, unul din patru copii ajunge la spital din cauza gravității bolii, unul din o mie de cazuri moare, în ciuda celor mai bune îngrijiri medicale.

Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni, care nu pot fi vaccinați și care, dacă se îmbolnăvesc, pot degenera în forme grave ale afecțiunii.

O categorie vulnerabilă o reprezintă și femeile însărcinate, care riscă avort sau naștere prematură, în situația în care nu au protecție (prin boala anterioară sau prin vaccinare). Și fătul poate fi afectat de virus.

Rujeola se caracterizează prin izbucniri epidemice frecvente, în special printre persoanele nevaccinate.


Intră acum și în grupul de