A fost înfiinţat Consiliul cultural-artistic al Centrului cultural „Bucovina”


Intră acum și în grupul de

Centrul cultural „Bucovina”, instituţie recent infiinţată la Suceava prin fuziunea dintre Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, va fi reprezentată prin Consiliul cultural-artistic. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că noua structură este una onorifică, cuprinde 17 membri, iar şeful acesteia este maestrul Gheorghe Sîrbu. „Cu toţii trebuie să vină cu soluţii, idei, linii melodice şi cu relansarea activităţii culturale sucevene. Consiliul se întruneşte şi sugerează executivului priorităţile şi tot ce înseamnă agendă culturală”, a arătat şeful deliberativului judeţean sucevean.

Organigrama Centrului cultural „Bucovina”, înfiinţat cu scopul de a pune în valoare moştenirea culturală şi conservarea spaţiului valorii tradiţionale a zonei etnografice a Bucovinei, a intrat în vigoare de la 1 aprilie a.c. Directorul general al instituţiei, pe o perioadă de 9 luni, este Petre Horvath, care îşi păstrează şi şefia Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”. La Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” şef de secţie este profesorul trompetist Cristian Ruscior, iar dirijor, în locul lui Emil Havriliuc, a venit Viorel Leancă. Conducerea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a fost preluată de interpretul de muzică populară Călin Brăteanu, care îl înlocuieşte pe Petru Blaj.


Intră acum și în grupul de