Intră acum și în grupul de
Spitalul Județean de Urgență Suceava va avea un Laborator de Medicină Nucleară dotat cu aparatură de înaltă performanță au anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur și managerul SJU Scuceava, Vasile Rîmbu.
Managerul SJU Suceava, ec. Vasile Rîmbu, a explicat că noile investiții vizează nevoile populației, iar intenția este de a se asigura un confort al populației din zonă de a avea acces la servicii medicale de înaltă calitate.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că la rectificarea bugetară de joi este prevăzută înființarea Laboratorului de Medicină Nucleară și dotarea acestuia cu aparatură de înaltă performanță.
Noul laborator va fi amenajat pe o suprafață de 300 de mp în zona vechiului ambulatoriu al SJU Suceava după punerea în funcțiune a noului ambulatoriu modern.
„În ultimul timp e tot mai mare nevoia de investigare profundă a bolilor oncologice”, a spus Flutur.
El a arătat că CJ Suceava a efectuat investiții în SJU Suceava, iar o parte din banii cheltuiți au fost rambursați din fonduri europene și că, cu acești bani se fac alte investiții la cel mai înalt nivel.
Astfel, Laboratorul de Medicină Nucleară va fi dotat cu două aparate medicale de înaltă peformanță, respectiv un scintigraf și un PET-CT care este tehnica cea mai sensibilă pentru studierea neinvazivă a fiziologiei, metabolismului și căilor moleculare la ființa vie, fiind o tehnică imagistucă.
Imaginile PET sunt evaluate în mod preponderent prin inspecție viziuală și are calitatea de a se pune un diagnostic precis cu o cantitate redusă de radiație.
Scintigraful asigură imagistica tumorală în cancerul de tiroidă, tumori de creastă neurală, tumori neuroendocrine, limfoscintigrafii, modul santinelă, metastaze osoase, dar și imagistică non-oncologică pentru paratiroidă, infecții, ortopedie, patologie osoasă și extraosoasă benignă, scintigrafii pulmonare de perfuzie, evaluare renală, dar și imagistică cardiacă.
Aparatul PET-CT va costa circa 7,8 milioane de lei, iar scintigraful 2,9 milioane de lei.
Gheorghe Flutur a arătat că acum mulți dintre cei care au nevoie de astfel de investigații trebuie să meargă la centre oncologice din țară unde sunt liste de așteptare de câteva luni și că după punerea în funcțiune a acestui laborator vor putea veni la SJU Suceava.
El a arătat că acest Laborator de Medicină Nucleară va completa gama de servicii în domeniul oncologic alături de Centrul de radioterapie care se află în construcție.(T.B.)
Intră acum și în grupul de