Focuri de armă pentru a prinde un vicovean cu țigări de contrabandă


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat în trafic un bărbat din localitatea Vicovu de Sus, care transporta 6.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 25.200 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră, pentru prinderea acestuia folosindu-se focuri de armă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroh-Serițan, vineri dimineață, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicov au executat o acţiune pe linia contrabandei cu ţigări, și au depistat în trafic un autoturism marca „Toyota Hillux”, al cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar, continuându-şi deplasarea.

Imediat, polițiștii au trecut la urmărirea autoturismului respectiv, care a fost oprit după aproximativ 10 Km, timp în care poliţiştii de frontieră au făcut uz de armamentul din dotare, trăgând 5 focuri de armă în plan vertical, constatându-se că şoferul este R. Constantin, domiciliat în oraşul Vicovu de Sus.

Fiind întrebat de ce nu a oprit la semnalul poliţiei de frontieră, şoferul a declarat că transporta o cantitate mare de ţigări şi i-a fost frică să oprească gândindu-se că i se confiscă marfa şi va fi amendat. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit 6.000 de pachete de ţigări marca „Ronson” de provenienţă ucraineană, fără documente legale de provenienţă.

Fiind întrebat de provenienţa ţigărilor, şoferul a declarat că le-a găsit în zona localităţii Straja, menţionând că poate preciza cu exactitate locul de unde le-a încărcat, dar nu cunoaşte modul cum au ajuns în acel loc şi nici nu ştie adevăratul lor proprietar.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 25.200 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar vicoveanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei.


Intră acum și în grupul de