Aeroportul Suceava funcționează, de luni, cu program non stop. Directorul Ioan Măriuța: Dezvoltarea infrastructurii aeroportuare rămâne o prioritate. E nevoie ca și celelalte instituții să-și suplimenteze personalul pe măsura extinderii activității noastre


Intră acum și în grupul de

Aeroportul Suceava funcționează, de luni, cu program non-stop, fiind pentru prima dată în istoria de peste 65 de ani a aeroportului când aerogara este deschisă permanent.

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța, a declarat că începând de la 1 Iulie 2019, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va avea un program de funcționare permanent, iar modificarea programului a fost necesară, dat fiind contextul unui ritm continuu de creștere al numărului pasagerilor care aleg serviciile oferite de aeroport.

El a menționeat că zborul către Londra Luton va opera noaptea, respectiv va ateriza la Suceava la 03:45 și va decola spre Londra Luton la 06.10, zilnic, până în data de 16 septembrie.

„S-a dorit, pe această cale, decongestionarea fluxului de pasageri, atât în zona de check-in, în zona de îmbarcare, precum și traficul rutier din timpul zilei, Aeroportul depășindu-și deja capacitatea de procesare. Pentru a putea susține creșterea traficului aerian, dezvoltarea infrastructurii de aeroport rămâne o prioritate, lucrările la extinderea terminalului fiind în desfășurare”, a spus directorul Aeroportului Suceava.

Ioan Măriuța a mai declarat că în condițiile în care traficul aerian pe aeroportul sucevean crește de la o lună la alta, iar adresabilitatea este din ce în ce mai mare, Aeroportul Suceava a făcut angajări pentru a suplimenta personalul, dar că își dorește ca și celelalte instituții care își desfășoară activitatea în zona aeroportuară să sprijine aceste eforturi.

Directorul Aeroportului Suceava a explicat că numărul mare de pasageri înregistrat zilnic face ca și numărul polițiștilor de frontieră să fie insuficient, dar că este nevoie și de suplimentarea numărului de polițiști în cadrul Poliției transporturi aeriene.

Potrivit acestuia, ar trebui crescut numărul de posturi cu cel puțin șase la Poliția de Frontieră și cu patru la Poliția transporturi aeriene.

Mai mult, Ioan Măriuța a arătat că angajații aeroportului nu pot combate pirateria taximetriștilor și speră că se va găsi o soluție pentru ca acest fenomen să fie eliminat.


Intră acum și în grupul de