Avizul de construcţie a podului de la Marginea prevede redeschiderea albiei vechi a râului Suceviţa


Intră acum și în grupul de

În urma solicitării înaintate de prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, Direcţiei Apelor „Siret” Bacău în vederea prezentării avizului privind reconstrucţia podului din comuna Marginea, distrus în urma inundaţiilor din iulie 2008, s-a constatat că la punerea în funcţiune a podului, trebuie redeschisă şi albia veche a râului Suceviţa, condiţie în care va trebui găsită o soluţie tehnică pentru această variantă de scurgere.

Prefectul judeţului Suceava a arătat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe lângă lucrările la pod, evaluate la 3,8 milioane de lei, vor trebui făcute lucrări suplimentare în valoare de 5-6 milioane de lei pentru un nou canal de scurgere în condiţiile în care podul aflat în construcţie nu va putea prelua un debit al râului Suceviţa de amploarea celui de la inundaţii.

Astfel, Popescu a spus că în 6 februarie, inspectorii din cadrul Direcţiei Apelor „Siret” Bacău au constatat că cetăţenii din comuna Marginea care au construit un pod de lemn în locul celui distrus de inundaţii, nu au aviz pentru această construcţie şi au depus un denunţ penal împotriva localnicilor, dar că aceşti inspectori nu au solicitat acest lucru şi constructorului care efectuează lucrări la refacerea vechiului pod. „Două situaţii identice nu au fost soluţionate identic”, a declarat Popescu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că în 26 februarie a solicitat reprezentanţilor Direcţiei Apelor „Siret” Bacău, lămuriri cu privire la existenţa sau inexistenţa de avize emise de această direcţie pentru construcţia podului prăbuşit, fiind informat că un asemenea aviz nu există şi că documentaţia este în curs de analiză. Ulterior, în 24 martie, Direcţia Apelor „Siret” Bacău, a eliberat un aviz pentru construirea podului de la Marginea, care prevede, printre altele, că la punerea în funcţiune a podului, trebuie redeschisă şi albia veche a râului Suceviţa. „Aici apar problemele în ceea ce priveşte respectarea disciplinei în construcţii, deoarece în albia veche a râului Suceviţa, în anul 2001, au fost eliberate de către Primăria Comunei Marginea un număr de 63 autorizaţii de construcţii pentru case, şcoli şi firme, iar redeschiderea naturală a albiei nu este posibilă”, a arătat Popescu.

El a explicat că podul aflat în lucru poate prelua un debit de 260 de mc/s în timp ce la inundaţiile din 2008 debitul înregistrat a fost de 334 mc/s şi că Direcţia Apelor „Siret” Bacău urmează să prezinte o soluţie tehnică pentru redeschiderea albiei vechi a râului Suceviţa şi costul aproximativ al lucrărilor de proiect şi execuţie a construcţiei. Prefectul a estimat că pentru construcţia unui canal de preluare a surplusului de debit prin albia veche a râului, printre case, lucrările ar costa cinci-şase milioane de lei. „Acesta este costul nerespectării disciplinei în construcţii”, a mai spus Sorin Popescu.


Intră acum și în grupul de