Intră acum și în grupul de
Anual, din ce în ce mai mulți români aleg să plece la studii în străinătate, alegând destinații precum Marea Britanie, Franța, Italia, Danemarca sau Statele Unite. Și mai mulți dintre ei sunt interesați de facultățile internaționale, însă frica îi previne să își urmeze visul, considerând că trebuie să treacă printr-un proces complex de admitere, că nu au note suficient de mari sau că trebuie să îndeplinească niște criterii complexe.
În realitate, procesul de admitere în străinătate e, de multe ori, mai simplu decât la universitățile românești, iar criteriul principal este calitatea absolventului, nu notele pe care le-a obținut până atunci. Mai mult, poți afla pe loc dacă ești admis la studii în străinătate prin participarea la Spot Admissions, pe 16 și 17 iulie, poți participa la interviuri de admitere cu 17 universități din Marea Britanie, Olanda și România, în București sau pe Skype dacă nu poți ajunge în oraș.
Care sunt notele minime de admitere?
Fiecare universitate internațională are propriile criterii pentru notele minime obținute la examenele de bacalaureat sau licență. Pentru cele 17 universități prezente la Spot Admissions, nota minimă acceptată la bac este de 6,5 la University of Essex și aproximativ 7 sau 7,5 pentru celelalte universități. Criteriul notei minime arată, încă o dată, accentul pus pe interesul și calitatea studentului, mai mult decât rezultatele la învățătură pentru universitățile aflate constant în topurile academice internaționale.
Un factor hotărâtor în procesul de admitere vor fi și materiile alese pentru bacalaureat sau studiate în timpul facultății. De exemplu, facultățile de inginerie necesită ca viitorii studenți să aibă studii de fizică. Cu toate astea, criteriile diferă de la facultate la facultate, așa că nu te teme să alegi un domeniu nou pentru tine dacă nu l-ai studiat până acum, ca de exemplu Criminology, Game Design sau Advertising. Importantă este motivația și documentarea ta pe acea temă.
Cum poți deveni student internațional dacă nu îndeplinești criteriile
În unele cazuri, și cei care nu au obținut nota minimă sau nu respectă condițiile necesare pot deveni studenți internaționali prin intermediul programelor de tip Foundation. Astfel, participanții talentați sunt invitați să urmeze un an denumit Foundation Year, în care vor avea timp să exerseze limba străină și să obțină informații specifice necesare pentru accesul la cursurile facultății respective.
Din prima zi de studiul în cadrul acestor programe vei fi considerat student al facultății, având acces deplin la toate facilitățile: card de student, acces la bibliotecă, cazare la cămin și altele. La finalul primului an, vei fi înscris direct în anul 2 al programului dorit de tine, fără a trece din nou prin procesul de aplicație.
Nu toate universitățile susțin astfel de programe, așa că va trebui să întrebi reprezentantul universității despre Foundation Years în cadrul procesului de aplicare. Mai mult, va trebui să te asiguri că programul ales de tine include această opțiune.
Similar, colegiile Navitas oferă opțiunea înscrierii în cadrul acestui an de pregătire și pentru elevii care nu au absolvit proba de bacalaureat. Aceștia vor urma cursuri de engleză (dacă e nevoie), de scriere academică și materii de bază necesare cursului dorit. După terminarea primului an de colegiu, studenții se pot înscrie direct în anul 1 de facultate, fără a fi necesar să reaplice. Mai mult, diplomele obținute la finalul cursurilor vor fi aceleași ca ale studenților care nu au început cu un an de colegiu, ca și în cazul Foundation Years.
Admitere pe loc pentru peste 200 de studenți
Așadar, tinerii care încă nu au decis ce universitate să urmeze în așteptarea rezultatelor de la bac sau chiar cei care nici nu luau în considerare studiul în străinătate, sunt încurajați să se înscrie la sesiunea de admitere cu răspuns pe loc, care va avea loc pe 16 și 17 iulie la sediul EA – The Entrepreneurship Academy din București (str. Semilunei, nr. 4-6) sau pe skype. Există și posibilitatea de a participa la interviu online, pe Skype, sesiune dedicată celor din afara Bucureștiului.
Mai exact, 17 universități din Marea Britanie deschid admiterea cu răspuns pe loc printre care și Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Middlessex, University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University of Sunderland, University of West London, University of Westminster și University of Worcester. Lor li se alătură HAN University of Applied Sciences din Olanda și The Entrepreneurship Academy din România.
Pentru a putea participa la interviurile de admitere, absolvenții trebuie să prezinte foaia matricolă și diploma de bacalaureat sau licență (sau o adeverință, în lipsa lor), alături de dovada examenului pentru limba engleză, în funcție de criteriile necesare facultății la care aplică și un formular de aplicație, care poate fi descărcat de pe site-ul www.spotadmissions.ro.
Lista universităților participante și formularul de înscriere sunt disponibile site-ul Spot Admissions, iar participarea este gratuită. Pentru mai multe informații, consilierii EDMUNDO stau la dispoziție celor interesați să afle mai multe informații, serviciile de consiliere fiind gratuite.
Consiliere gratuită pre și post aplicare la studii în străinătate
EDMUNDO este serviciul gratuit de consiliere educațională internațională care lucrează activ cu peste jumătate din toți aplicanții români la studii în Marea Britanie și Olanda. Consilierii EDMUNDO oferă asistență în mod gratuit, atât în procesul de pre-aplicare la studii în străinătate (alegerea universităților potrivite, verificarea condițiilor de eligilibilitate, pregătirea dosarului de admitere), aplicarea propriu-zisă, dar și post-aplicare (pregătirea dosarelor de finanțare, cazare, chiar și după începerea cursurilor). În prezent, comunitatea studenților EDMUNDO numără peste 7.000 de români deveniți studenți internaționali.(C.P.)
Intră acum și în grupul de