Muniţie neexplodată, asanată la Valea Putnei şi Straja


Intră acum și în grupul de

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” a judeţului Suceava, condusă de maistrul militar Iulian Pentilescu, a intervenit luni, la două misiuni de asanare pirotehnică, după ce în urma săpăturilor au fost descoperite proiectile şi o bombă din al doilea Război Mondial. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, la ora 08:20, echipa s-a deplasat cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui element de muniţie neexplodat, asanat în gospodăria lui Nicolae I.C., din localitatea Valea Putnei.

În timp ce proprietarul executa lucrări la fundaţia unei anexe, a observat un obiect suspect. Imediat a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin numărul unic de urgenţă 112, care a trimis echipa pirotehnică la faţa locului.
În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat şi ridicat un proiectil exploziv calibrul 76 mm, în perfectă stare de funcţionare, provenind din al doilea Război Mondial.

S-a detectat zona şi s-a făcut instructajul cu proprietarul, punându-i-se în vedere ca, în eventualitatea găsirii altor elemente suspecte în zona respectivă, să sesizeze lucrătorii postului de poliţie local sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea acordării de asistenţă tehnică de specialitate. Misiunea s-a încheiat la ora 14:40.

La ora 16:50, în urma unui nou apel venit prin numărul unic de urgenţă 112, echipa pirotehnică a pornit spre comuna Straja. Aici, în faţa gardului gospodăriei lui Ştefan M., în urma lucrărilor de curăţare a şanţului pentru colectarea apei pluviale, s-a descoperit un element de muniţie. Pirotehniştii au asanat o bombă explozivă calibrul 40 mm, provenind, ca şi proiectilul exploziv, tot din al doilea Război Mondial. S-a detectat amănunţit zona şi s-a făcut instructajul, specific în aceste cazuri, cu proprietarul.

Ambele elemente de muniţie prezentau un pericol real pentru persoanele sau imobilele care s-ar fi aflat în raza lor de acţiune, la o manevrare greşită.

Pirotehniştii s-au întors la bază la ora 20:20 şi au depozitat muniţia provizoriu până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.


Intră acum și în grupul de