Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, două avertizări cod galben de furtună pentru județul Suceava.
Astfel, prima avertizare cod galben este valabilă de duminică de la ora 12:00 până duminică la ora 18:00 fiind vizate manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării și local în zonele montane și submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
ANM notează că în regiunile sudice și estice, în după-amiaza zilei de duminică, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua.
A doua avertizare cod galben intră în vigoare duminică la ora 18:00 și este valibilă până luni la ora 22:00.
Potrivit prognozei, în intervalul menționat, manifestările de instabilitate atmosferică vor cuprinde și regiunile sudice și estice.
Astfel, local și temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. (N.B.)
Intră acum și în grupul de