Intră acum și în grupul de
Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013, în valoare de 137 de milioane de euro, în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL) este Autoritatea Comună de Management, a fost lansat joi, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. El a arătat că Secretariatul Tehnic Comun, care este asigurat de Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava şi Iaşi, va gestiona implementarea acestui program în cele trei state partenere.
Şeful deliberativului judeţean sucevean şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va colabora în cadrul acestui program comun “pentru că e în interesul lor de a folosi aceste proiecte”. El a ţinut să evidenţieze că România e deschisă pentru dezvoltarea proiectelor transfrontaliere. “Vrem să întindem o mână atât pentru dezvoltarea de proiecte economice, dar şi pentru a împărtăşi din experienţa noastră în domeniul integrării europene”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Programul Operaţional Comun are ca zone eligibile judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Tulcea, oblasturile Odessa şi Cernăuţi din Ucraina şi întreg teritoriul Republicii Moldova. Scopul acestui program este de a îmbunătăţi situaţia economică, socială şi cea a mediului înconjurător în aria programului, în contextul unor graniţe sigure, prin intensificarea contactelor dintre partenerii de pe fiecare parte a graniţei.
Intră acum și în grupul de