A fost spartă o brutărie din Dorna Arini. Suspectul, un angajat al brutăriei, a fot reținut


Intră acum și în grupul de

În noaptea de sâmbătă spre duminică a fost spartă o brutărie din comuna Dorna Arini, de unde au fost furați bani.

Duminica, în jurul orei cinci dimineața, la începutul schimbului I, angajații brutăriei au observat că geamurile de la cele două birouri ale societății erau forțate şi din interior lipsea suma de 5.600 lei. S-a constatat forţarea a două geamuri de la birouri şi pătrunderea prin efracție în clădire.

În aceste condiţii s-a stabilit un cerc suspecţi, iar în urma activităților desfășurate şi a administrării probatoriului, a fost identificat autorul furtului în persoana unui tânăr de 20 ani, din comuna Şaru Dornei, angajat al societăţii prejudiciate.

Autorul a recunoscut comiterea faptei, fiind totodată recuperată suma de 4.020 lei.

Față de suspect s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, va propune, față de tânăr, luarea măsurii controlului judiciar.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.


Intră acum și în grupul de