Intră acum și în grupul de
Pompierii fălticeneni au salvat şi evacuat, joi noapte, trei persoane aflate într-o casă în flăcări. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, a fost anunţată existenţa unui incendiu la gospodăria Fredoniei I., din municipiul Fălticeni, str. Pietrari. La faţa locului a intervenit pentru localizarea şi stingerea focului Detaşamentul de Pompieri Fălticeni împreună cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Fălticeni cu patru autospeciale.
Incendiul a fost anunţat la ora 23:00, iar la sosirea gărzii de intervenţie ardea parţial acoperişul construit pe astereală din lemn, cu învelitoare din şindrilă, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă. Pompierii au evacuat şi salvat trei persoane adulte aflate în interiorul locuinţei şi au trecut la localizarea şi lichidarea focului.
Focul a fost stins la ora 23.25, în limitele găsite, arzând acoperişul casei pe o suprafaţă de cca 15 mp şi s-a degradat planşeul din lemn pe o suprafaţă de cca 10 mp, pagubele fiind estimate la 500 lei.
Rezultatul primelor cercetări arată faptul că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului deteriorat.
Pompierii au salvat casa de locuit, în valoare de 40.000 lei.
Intră acum și în grupul de