Arestaţi după ce au snopit în bătaie un bătrân şi i-au furat banii


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii au reuşit să pună mâna pe indivizii ce au snopit în bătaie un bătrân, tâlhărindu-l. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă noapte a fost sesizat faptul că B. Victor, în vârstă de 84 ani, din comuna Bălăceana a fost agresat şi lovit de către persoane necunoscute, în locuinţa proprietate, de unde au sustras suma de 20 de lei.

Duminică, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, au fost identificate două persoane suspecte de comiterea faptelor în persoana minorului I. V., în vârstă de 17 ani şi L. Costel, în vârstă de 32 ani, ambii localnici.
În urma probatorului administrat, autorii au fost reţinuţi pe timp de 24 ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind prezentaţi cu propunere de arestare preventivă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava care şi-a însuşit propunerea.
La propunerea Parchetului, Judecătoria Suceava a dispus arestarea preventivă a lui I. V. pe timp de 20 zile şi a lui L. Costel pe timp de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie” şi „violare de domiciliu”, cei doi fiind introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

Bătrânul a fost adus, duminică dimineaţă, în stare gravă la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce-a fost atacat în miez de noapte în propria casă şi bătut cu sălbăticie de doi indivizi necunoscuţi ce doareau să-l tâlhărească.
Adus la Spitalul Judeţean, duminică dimineaţă, în jurul orei 04:00, bătrânul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie toracică şi fractură la piciorul stâng, fiind internat în secţia Ortopedie şi Traumatologie şi apoi transferat la Reanimare.


Intră acum și în grupul de