14 persoane au trecut ilegal frontiera ucraineano-română în primul trimestru al acestui an


Intră acum și în grupul de

La Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, a avut loc luni, şedinţa de evaluare a activităţilor desfăşurate de instituţie în primele 3 luni ale anului 2009. Astfel, prin punctele de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava au circulat 413.521 persoane, faţă de 573.536 persoane în perioada similară a anului 2008, ceea ce reprezintă o scădere cu 28 %, în acelaşi timp au circulat 128.432 mijloace de transport faţă de 177.394 în 2008, ceea ce reprezintă o scădere cu 27 %. Potrivit instituţiei, unui număr de 69 cetăţeni străini nu li s-a permis intrarea în România, faţă de 174 în 2008, înregistrându-se o scădere cu 60 % şi nu s-a permis ieşirea din România a 52 cetăţeni români, faţă de 175 în 2008, înregistrându-se o scădere cu 70 %.

În primul trimestru al acestui an, frontieriştii au aplicat un număr de 138 de contravenţii în valoare totală de 114.220 lei, iar valoarea bunurilor reţinute în vederea confiscării în urma acţiunilor întreprinse este de 442.905 lei. Bunurile reţinute în vederea confiscării au constat în: ţigări, bunuri industriale şi material lemnos, fiind confiscate un număr de 87.857 pachete de ţigări în valoare de aproximativ 375.254 lei faţă de 40.103 pachete în valoare de 144.616 lei în trimestrul I din 2008.

Purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroh-Seriţan, precizează că în zona de competenţă a instituţei s-au înregistrat 8 treceri ilegale, în care au fost implicate 14 persoane, faţă de 4 treceri ilegale cu 8 persoane în perioada similară a anului 2008. În altă ordine de idei, pe linia constatărilor proprii au fost înregistrate 39 lucrări penale faţă de 33 în perioada similară a anului 2008, sub aspectul comiterii a 84 fapte penale, săvârşite de 53 persoane. Totodată, s-a început urmărirea penală în 12 dosare penale faţă de 14 învinuiţi pentru săvârşirea unui număr de 18 infracţiuni.

„Obiectivele de referinţă ale I.J.P.F. Suceava în această perioadă au constat în aplicarea eficientă a reglementărilor U.E. cu incidenţă la frontieră şi valorificarea oportunităţilor oferite de cele patru filtre ale sistemului integrat de securizare, cu accent pe dezvoltarea cooperării în plan intern şi extern şi pregătirea personalului în domeniul Schengen. În perioada analizată, efectivele I.J.P.F. Suceava au executat activităţi specifice de organizare şi eficientizare a activităţii de culegere a informaţiilor pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, migraţiei ilegale şi traficului de persoane în zona de responsabilitate. În acest sens au fost executate misiuni proprii şi în cooperare cu alte structuri din cadrul M.A.I. şi instituţii cu atribuţii de control şi prevenire în zona de competenţă, misiuni care au avut ca efect conştientizarea populaţiei din zonă privind respectarea legislaţiei în vigoare şi totodată îmbunătăţirea colaborării cu celelalte structuri pentru prevenirea încălcărilor prevăzute de legislaţie”, mai menţionează subcomisarul Poroh.


Intră acum și în grupul de