Intră acum și în grupul de
Poliția Județeană Suceava apreciază că vina în cazul accidentului mortal de joi de la Horodnic de Sus ar aparține ambilor conducători de vehicule implicați în evenimentul rutier.
Astfel, joi, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe DN 2E, în interiorul comunei Horodnic de Sus, ajuns la intersecția cu DC Hardic, un localnic de 71 de ani, a efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe drumul comunal, moment în care, a fost acroșat din spate de autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani din județul Vrancea, care intenționa să efectueze manevra de depășire.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului mopedului și rănirea ușoară a unui minor de 12 ani din aceeași localitate, pasager pe locul din spate al mopedului.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovăția producerii evenimentului rutier aparține ambilor conducători de vehicule, întrucât conducătorul mopedului nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, iar conducătorul autoutilitarei a efectuat neregulamentar manevra de depășire.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier. (N.B.)
Intră acum și în grupul de