Intră acum și în grupul de
Pescarul care s-a înecat, vineri seara, în iazul din Mitocu Dragomirnei, s-a dezechilibrat și a alunecat în iaz, iar partenerul său de pescuit a încercat să-l salveze.
Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din Suceava a mers împreună cu un alt sucevean la un iaz de pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, pentru a pescui, iar pe parcursul întregii zile, cei doi au consumat cantităţi mari de băuturi alcoolice.
În jurul orei 22.00, bărbatul de 50 de ani s-a întins cu băţul de pescuit şi din cauza întunericului şi a vegetaţiei de pe malul iazului, a alunecat şi a căzut în iaz.
În ajutorul acestuia, a sărit în iaz partenerul său pentru a-l scoate la malul iazului, însă nu a reuşit şi s-a retras spre mal, primind apoi îngrijiri medicale din partea unui echipaj de intervenție al ISU Suceava.
Ulterior, pompierii militari au identificat corpul bărbatului de 50 de ani și a fost constatat decesul după ce manevrele de resuscitare nu au avut răspuns.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. (N.B.)
Intră acum și în grupul de