Flutur: Continuăm demersurile pentru deschiderea punctului de frontieră de la Izvoarele Sucevei. Am modernizat drumul Pojorâta-Breaza-Izvoarele Sucevei și continuăm până în frontieră


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a participat, sâmbătă, la inaugurarea Căminului Cultural din Izvoarele Sucevei, i-a asigurat pe localnici de tot sprijinul său nu doar în realizarea activităților culturale ci și în infrastructură.

„Cultură și infrastructură, sunt două domenii cu multe proiecte de care beneficiază cei din zonă”, a spus Flutur.

El a menționat că, recent, a fost finalizată o lucrare de amploare prin care a fost reabilitat în întregime drumul Pojorâta – Fundu Moldovei – Breaza – Moldova Sulița – Izvoarele Sucevei.

„Ne pregătim să continuăm până în granița cu Ucraina. Drumul va fi reabilitat și dincolo de graniță, așa cum am aflat chiar de la vecinii ucraineni”, a declarat președintele Flutur.

El a anunțat că urmează să fie continuate demersurile pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Izvoarele Sucevei, pentru a facilita legătura cu regiunea Cernăuți, foarte aproape de Izvoarele Sucevei, şi în continuare spre Transcarpatia.

„Locuitorii din zonele Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei vor putea ajunge mai ușor în Ucraina. Asta înseamnă şi perspectivă turistică şi relații economice cu Ucraina”, a conchis Gheorghe Flutur.

Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Izvoarele Sucevei ar fi trebuit să se redeschidă în 2014, dar autoritățile ucrainene nu au finalizat lucrările la amenajarea acestuia. (T.B.)


Intră acum și în grupul de