Sucevenii nu au renunţat nici în zilele de Paşti la incendierea terenurilor cu vegetaţie uscată


Intră acum și în grupul de

Sucevenii par a nu se mai opri din mania incendierii terenurilor cu vegetaţie uscată. Pompierii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” Suceava, în ajunul Paştelui au stins două incendii la vegetaţia uscată, în prima zi de Paşti un incendiu, iar a doua zi alte trei incendii.

Astfel, sâmbătă, la ora 12:41, Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Ocolul Silvic Fundu Moldovei au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Fundu Moldovei, în locul numit Dealul Negru, la vegetaţia uscată de pe o pajişte ce aparţine lui Gavril A. A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha. La ora 21:15, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni a lichidat un incendiu care a izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren ce aparţine de Consiliul Local Buneşti. Au ars 20 de anvelope uzate şi vegetaţia uscată de pe aproximativ 200 mp. Incendiul a fost stins înainte ca flăcările să ajungă la livada aflată în apropiere, ce se întindea pe aproximativ 20 ha.

În prima zi a Sărbătorilor Pascale, la ora 19:57, Garda de Intervenţie Siret a intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren aparţinând de Consiliul Local Siret, în locul numit Codrii Cosminului din oraşul Siret. Au ars aproximativ 2 ha de vegetaţie uscată, iar focul a fost lichidat înainte să ajungă la pădurea de conifere învecinată.

A doua zi de Paşte, la ora 13:25, Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi a intervenit cu două autospeciale, localizând şi lichidând un incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren aparţinând de Consiliul Local Bădeuţi. A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 2 ha. La ora 13:55, Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Moldoviţei au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe o pajişte ce aparţine lui Vasile M, pe locul numit Dealul Dragoşei din localitatea Vatra Moldoviţei. A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de circa 8 ha, pompierii stingând incendiul înainte ca flăcările să ajungă la fondul forestier din imediata apropiere. La ora 18:09, Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci şi lucrători ai Ocolului Silvic Broşteni au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren viran ce aparţine Ocolului Silvic Broşteni. Flăcările au fost stinse la timp, înainte ca acestea să ajungă la pădurea învecinată. A ars vegetaţia uscată de pe aproximativ 2,5 ha.

Potrivit ISU ”Bucovina” Suceava, intervenţiile s-au desfăşurat fără probleme şi fără să se înregistreze pierderi materiale, salvările însumând aproximativ 10.350.000 lei.

Incendiile au avut drept cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenului.


Intră acum și în grupul de