Intră acum și în grupul de
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a deschis oficial, luni după amiaza, Turneul Internațional de Fotbal „Patru regiuni pentru Europa” care se desfășoară la Suceava.
În prezența a sute de tineri din Schwaben, Mayenne, Cernăuți și Suceava, care vor participa la turneul de fotbal, dar și la formarea orchestrei de cameră „Patru regiuni pentru Europa”, și ai reprezentanților administrațiilor din cele patru regiuni europene, Gheorghe Flutur a spus, în aplauzele participanților, că manifestarea, aflată la a 18-a ediție, a ajuns la maturitate.
„Am ajuns la maturitate. Facem majoratul”, a spus Flutur subliniind importanța acestei acțiuni în care sunt implicate două regiuni din Germania și Franța, țări fondatoare ale Uniunii Europene și două regiuni din estul Europei.
Președintele Flutur a spus că cele patru regiuni fac acțiuni pragmatice și că acesta poate fi un model pentru alte regiuni europene și din România.
El i-a invitat pe tinerii veniți în județul Suceava să revină în România și în Bucovina alături de familii în concediu, iar când vor fi maturi chiar să vină în calitate de investitori.
Președintele regiunii Schwaben, Martin Sailer, a declarat la deschiderea manifestării că este pentru prima dată când vine în zonă și a apreciat că acest turneu este rezultatul idelilor europene.
El a mai spus că acest eveniment este pentru o Europă a păcii, a oamenilor tineri, pentru o Europă a unității.
„Sportul este un limbaj ideal, e o manieră excelentă să ne înțelegem și să găsim drumul comun”, a transmis Martin Sailer.
Mesaje similare au transmis și reprezentanții regiunii franceze Mayenne și regiunii ucrainene Cernăuți, toți vorbind de unitate în spațiul european comun.
Intră acum și în grupul de