Record Mondial pentru OUL din centrul Sucevei


Intră acum și în grupul de

Un ou încondeiat uriaş amplasat în centrul municipiului Suceava omologat de World Record Academy ca cel mai mare ou tradiţional din lume, a fost sfinţit, duminică, de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul.

Câteva sute de persoane au asistat, duminică, în centrul municipiului Suceava, la sfinţirea oului încondeiat uriaş care a fost amplasat pe platoul central al oraşului.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, care a oficiat slujba religioasă a arătat că oul încondeiat uriaş este „o lucrare de artă în chip de ou” şi a vorbit de nevoia omului de frumos subliniind că nicăieri nu se încondeiază mai frumos ouăle de Paşti decât în Bucovina.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a apreciat efortul municipalităţii de a realiza „un ou-monument”. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că această lucrare este un „simbol al Bucovinei” arătând că desenul de pe ou care a fost realizat cu aprobarea IPS Pimen Suceveanu, foloseşte culorile tradiţionale, roşu simbolizând sângele lui Isus Hristos, negru-eterniatea şi galben-lumina.

Acest ou, cu o înălţime de 7,25 metri, diametru de 4,6 metri şi o greutate de 1,8 tone a fost omologat şi înregistrat de World Record Academy ca cel mai mare ou tradiţional de Paşti din lume, a mai spus primarul.
Un reprezentant al World Record Academy a înmânat primarului Ion Lungu o diplomă prin care se certifică înregistrarea acestui record.


Intră acum și în grupul de