Intră acum și în grupul de
Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci au intervenit marţi seară cu două autospeciale şi o motopompă pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Roiu P., în satul Glodu, comuna Panaci. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat la ora 22:19, iar la sosirea gărzii de intervenţie incendiul se manifesta violent la acoperişul locuinţei construit din lemn şi acoperit cu tablă, existând posibilitatea de propagare la două case învecinate şi anexele acestora.
Incendiul a fost lichidat la ora 02:10, în limitele găsite, dar au ars între timp acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 160 mp şi s-a degradat tavanul camerelor superioare. Pagubele au fost estimate de proprietar la 25.000 lei.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat. Pompierii au salvat cele două locuinţe învecinate şi anexele, obiecte de mobilier şi electrocasnice, în valoare de 200.000 lei.
Intră acum și în grupul de