Gheorghe Flutur: Sesizarea primarului din Rădăuți, nefundamentată pentru că nu a fost depusă nicio cerere de finanțare a echipei de fotbal CSM Bucovina. Înainte de a trimite scrisori deschise, primarul ar trebui să se informeze la instituțiile vizate


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a constatat că sesizarea primarului din Rădăuți, Nistor Tatar, care reclama lipsa de finanțare din partea Consiliului Județean Suceava pentru echipa de fotbal CSM Bucovina nu se susține și că nu a fost depusă nicio cerere de alocare de fonduri.

Președintele Flutur a declarat, vineri, că a avut o discuție și i-a răspuns lui Nistor Tătar, primarul municipiului Rădăuți, după ce acesta a transmis în spațiul public o scrisoare deschisă cu referire la o finanțare a echipei rădăuțene de fotbal pe care o are ”în subordine”.

„După verificarea celor sesizate, s-a constatat că nu există vreo solicitare de finanțare pentru acest club”, a spus Flutur.

Președintele Gheorghe Flutur și-a exprimat surprinderea privind abordarea primarului din Rădăuți și îi recomandă ca înainte să utilizeze practica scrisorilor deschise să se adreseze direct instituțiilor vizate pentru lămuririle necesare.

Primarul Nistor Tătar și-a exprimat, săptămâna trecută, nemulțumirea de felul în care Consiliul Județean susține financiar echipa de fotbal CSM Bucovina, care reprezintă, după cum susține domnia sa, nu doar municipiul Rădăuți ci și județul Suceava.

În acest sens el i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cerând alocare de fonduri pentru clubul de fotbal în același cuantum pe care l-a primit ACS Foresta Suceava.


Intră acum și în grupul de