Intră acum și în grupul de
Inspectorul școlar general adjunct al județului Suceava, Cristian Cuciurean, a declarat, luni, într-o conferință de presă că în ceea ce privește realizarea planului de școlarizare pentru 2019-2020 mai sunt de ocupat doar câteva locuri în învățământul liceal și 539 de locuri în învățământul profesional.
El a spus că în învățământul liceal s-au ocupat 99,99 la sută locurile și că au mai rămas câteva locuri la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.
Cuciurean a mai declarat că în ceea ce privește învățământul profesional, după cele două etape de admitere s-a realizat un grad de ocupare de 76, 89 la sută la învățământul profesional de masă, de 75,83 la sută în învățământul profesional special, de 85, 71 la sută în învățământul profesional particular, de 72,75 la sută în învățământul profesional dual de masă și de 125 la sută în învățământul dual special, fiind vorba de o singură clasă de învățământ dual special la Școla specială din Câmpulung Moldovenesc și s-au înscris cu patru mai mulți elevi decât locurile aprobate.
„În total, față de numărul total de locuri aprobate de 2306 în județul Suceava, au fost ocupate 1767 de locuri și mai există disponibile 539 de locuri”, a precizat inspectorul școlar general adjunct.
El a mai spus spus că în ceea ce privește învățământul profesional s-a realizat integral ocupare la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, la Colegiu „Andronic Motrescu” din Rădăuți,la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava și la Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc.
„Îndemnăm elevii care nu s-au înscris până în acest moment la nicio formă de învățământ să își îndrepte opțiunea către o școală profesională cât mai aproape de domiciliu sau o calificare pe care aceștia doresc să o urmeze, îndreptându-se direct către școlile respective fără să mai fie nevoiți să vină la ISJ”, a spus Cristian Cuciurean.
El a arătat că înscrierile se pot face până în 9 septembrie când începe noul an școlar. (T.B.)
Intră acum și în grupul de