Tribunalul Suceava a respins cererea „grupului de creștini” de anulare a Bucovina Rock Castle și a Festivalului Medieval


Intră acum și în grupul de

Tribunalul Suceava a respins, marți, cererea formulată de „un grup de creștini” de suspendare a hotărârilor Consiliului Județean Suceava prin care este avizat programul de manifestări culturale și se alocă fonduri pentru manifestările culturale organizate în județ.

Grupul de creștini format din Ionel Butnariu, Vasile Nascu, Onisim Irimia, Ruben Irimia și Victor Croitoru, a cerut Tribunalului Suceava suspendarea executării hotărârilor CJ Suceava astfel încât în Cetatea de Scaun a Sucevei să nu mai fie organizate manifestări.

Tribunalul Suceava a decis, în 7 august, să amâne până în luna septembrie procesul, dar la solicitarea reclamanților a preschimbat pentru 13 august data judecării și a respins cererea.

„Respinge ca nefondată cererea de suspendare. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune, sub sancțiunea nulității, la Tribunalul Suceava. Pronunțată azi, 13 august 2019, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta instanței sucevene.

Reamintim că în data de 30 mai Consiliul Județean Suceava a respins plângerea prealabilă formulată de așa numitul „grup de creștini” care cere anularea Festivalului de Artă Medievală și a Festivalului Bucovina Rock Castle.

Liderul grupului, Ionel Butnariu, a le-a spus consilierilor județeni că grupul pe care îl reprezintă vrea ca Cetatea să fie liberă de orice evenimente

Totodată, el a cerut CJ Suceava să îndepărteze de la Cetatea de Scaun și de la Aeroport reclama pentru acest festival.

„Vă spun că vom câștiga sută la sută. Nu vrem concert pe bani publici și nu la cetate”, a spus Butnariu.

Mai mult el a cerut ca festivalul să fie suspendat până când se va finaliza judecarea procesului și să nu se desfășoare niciun eveniment cultural în afară de cei care vor să viziteze Cetatea de Scaun.

„În calitate de creștini , susținători ai familiei formată din bărbat, femeie și copii,  iubitori ai valorilor biblice, creștine și tradiționale românești, ne opunem cu fermitate acestor concerte finanțate  din  bani  publici, instigatoare  la  derapaje  grave  imorale, organizate pe locuri unde este istorie națională”, arată contestatarii în plângerea prealabilă în care, pe lângă analiza textelor unor cântece ale formațiilor care concertează la Bucovina Rock Castle, aceștia analizează și afișul evenimentului apreciind că sunt folosite semne masonice , satanice.

Secretarul județului Suceava, Petru Tanasă, a explicat că toate prevederile legale au fost respectate în ceea ce privește organizarea acestor evenimente și că a avizat de legalitate aceste hotărâri.


Intră acum și în grupul de