Intră acum și în grupul de
Un elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, a executat joi şi vineri mai multe misiuni de supraveghere şi control a frontierei de stat din zona de responsabilitate a I.J.P.F. Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroch- Seriţan, au avut loc zboruri în zona frontierei româno-ucrainene, la care au participat ofiţeri şi agenţi din cadrul structurilor operative ale inspectoratului.
Pe timpul executării misiunilor de zbor, poliţiştii de frontieră au executat mai multe activităţi printre care supravegherea şi verificarea aeriană a traseului frontierei de stat, cercetarea aeriană a zonei de competenţă a I.J.P.F. Suceava, observarea şi stabilirea direcţiilor probabile de încălcare a regimului juridic al frontierei de stat.
„Aceste tipuri de misiuni sunt foarte utile poliţiştilor de frontieră în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în special pentru securizarea frontierei de stat şi cunoaşterea zonei de competenţă”, menţionează subcomisarul Poroch.
Intră acum și în grupul de