Intră acum și în grupul de
Premierul Viorica Dăncilă a participat, joi, la Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea Putna cu prilejul hramului mănăstirii Adormirea Maicii Domnului.
Dăncilă a ajuns cu circa 20 de minute înaitea orei 11:00 și a fost întâmpinată cu pâine și sare, dar și flori de un grup îmbrăcat în port popular, de primarul din Putna, Gheorghe Coroamă, precum și de oficialitățile județene, prefectul Mirela Adomnicăi și subprefectul Silvia Boliacu.
Ea a venit însoțită de miniștrii Finanțelor, Eugen Orlando Tedorovici, Afacerilor Interne, Mihai Fifor, și al Transporturilor, Răzvan Cuc, iar din delegație au mai făcut parte președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, deputatul PSD Eugen Bejenariu, dar și alți membri ai organizației PSD Suceava.
Premierul a mers apoi la mormântul lui Ștefan cel Mare din biserica mănăstirii Putna unde s-a închinat și a depus flori, iar ulterior s-a închinat la moaștele Sfântului Iacob Putneanul și a Sfinților de la Sihăstria Putnei care se aflau într-un baldachin în curtea bisericii.
Viorica Dăncilă a vizitat apoi Muzeul mănăstirii, după care a mers în curtea mănăstirii unde a asistat la Sf. Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ignatie, Mitropolitul antiohian al Franței și Europei de Vest și Sud, și cu Preasfințitul Părinte Toma, Episcop de Broneţ, din Biserica Ortodoxă Rusă.
În timpul slujbei mai mulți credincioși s-au fotografiat cu premierul care a și discutat puțin cu câțiva dintre ei.
La sfârșitul slujbei, Viorica Dăncilă a fost invitată pe scenă de starețul Mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, alături de premier urcând pe scenă și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor și prefectul Mirela Adomnicăi.
„Ne bucurăm să vă avem ca oaspeți în această zi de sărbătoare”, a spus starețul mănăstirii care a invitat-o pe Viorica Dăncilă să ia cuvântul, dar aceasta a evitat spunând că este o zi sfântă.
Intră acum și în grupul de