PS Iosif Păuleț, la Sf. Liturghie de la Sanctuarul Marian de la Cacica: Adunăm toate gândurile şi intenţiile bune pe care le avem, le aşezăm în spirit de credinţă pe altarul Domnului şi la picioarele Madonei de Cacica, pentru ca Dumnezeu să ne asculte şi să ni le împlinească


Intră acum și în grupul de

Pelerini din ţară şi străinătate au participat, joi, la Sanctuarul Naţional Marian de la Cacica, la Sfânta Liturghie prilejuită de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

PS Iosif Păuleţ  le-a urat bun venit credincioşilor în noua sa calitate de episcop al Diecezei Romano-Catolice Iaşi spunând că la această mare sărbătoare de la Cacica sunt prezenţi ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, PS János Székely, episcop de Szobathelyi, preotul Anton Mărăndescu, OMF Conv, paroh şi rector al Sanctuarului Marian de la Cacica, pelerini din ţară şi străinătate, preoţi, surori, persoane consacrate, seminarişti şi autorităţi civile.

 “Vă spun tuturor, în calitate de episcop nou al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, bun venit la sărbătoarea noastră din acest centru spiritual al Bucovinei şi al Diecezei Iaşi, Sanctuarul Marian de la Cacica! Ne unim în rugăciune cu toţi cei care o cinstesc pe Maica Domnului în toate locurile dedicate Fecioarei Maria, în toate locurile de pelerinaj, cu toţi cei care o iubesc şi o cinstesc pe Maria, împreună să-l preamărim pe Dumnezeu astăzi pentru această făptură minunată, Prea Curata Fecioară Maria, Mama lui Dumnezeu şi a noastră, pe care Cristos a răsplătit-o la capătul vieţii ei, ridicând-o cu cu trupul şi sufletul la cer. Adunăm toate gândurile şi intenţiile bune pe care le avem, le aşezăm în spirit de credinţă pe altarul Domnului şi la picioarele Madonei de Cacica, pentru ca Dumnezeu să ne asculte şi să ni le împlinească”, a transmis PS Iosif Păuleţ în mesajul său adresat  pelerinilor prezenţi la Sfânta Liturghie.
Liturghia de Hram a fost oficiată de ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, iar predica Litrurghiei a fost ţinută de preotul Virgil Blaj, OFM Conv., predicatorul pelerinajului de la Cacica de anul acesta.

“Prin solemnitatea de astăzi, noi exprimăm credinţa că Dumnezeu nu a voit să lase putrezirii mormântului pe aceea care l-a născut pe Domnul Vieţii şi tocmai această convingere a fost definită ca adevăr de credinţă de către Papa Pius al XII-lea, la 1 noiembrie 1950, cu aceste cuvinte:” La sfârşitul vieţii sale pământeşti, neprihănita Mamă a lui Dumnezeu, Maria, pururea Fecioară, a fost ridicată cu trupul şi sufletul la slava cerească””, a spus preotul Virgil Blaj.

El a subliniat că ridicarea Fecioarei Maria cu trupul şi sufletul la cer este „împlinirea unui drum de credinţă”.

“Credinţa este secretul şi harul primite de Maica Domnului. Aşadar Sărbătoarea de astăzi este şi o sărbătoare a credinţei, aşa cum este o sărbătoare a vieţii. Maria, din momentul în care i-a spus îngerului :” Fie mie după cuvântul tău”, a intrat pe drumul credinţei la capătul căruia a aşteptat-o în glorie Fiul Ei. Nu-i uşor să spunem întotdeauna da harului lui Dumnezeu, dar acesta este secretul vieţii noastre, acesta este secretul învierii noastre. Maria a spus da unui dar mai presus de sine şi a spus acest da fiind capabilă de o abandonare şi de o încredere pe doar credinţa o poate da. Oricât am căuta argumente raţionale pentru a justifica o astfel de opţiune nu vom avea niciodată argumente raţionale în acest sens.  Maria nu a ezitat să primească totul şi nu a zis: fac, ci a spus: facă-se. A acceptat deci să primească şi nu orice, imposibilul, dar care la Dumnezeu devine posibil”, a mai spus preotul Virgil Blaj.

Preotul Anton Mărăndescu, OMF Conv, paroh şi rector al Sanctuarului Marian de la Cacica, a mulţumit atât ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, un mare iubitor „al Maicii Sfinte şi al României” pentru participarea sa la Cacica, noului episcop al Diecezei Romano-Catolice Iaşi, PS Iosif Păuleţ, cât şi monseniorului Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi.

“Bucuria noastră este mare, deoarece în mijlocul nostru este ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, un mare iubitor al Maicii Sfinte şi al României. Mulţumim Excelenţei Sale, Iosif Păuleţ, noul nostru episcop de Iaşi. Preasfinţite, cum lucrează Dumnezeu! Cu ani în urmă, conducerea Diecezei de Iaşi trimitea în Bucovina un decan şi nu cred că bănuia că peste ani, aceeaşi persoană, avea să se întoarcă pentru a conduce destinele acestei dieceze. Iată, acest moment a sosit. Maica Domnului de la Cacica, din inima Bucovinei, îşi trimite fiul ei să împlinească misiunea apostolică de episcop la Iaşi. Ei ne-am rugat în aceste zile şi ne vom ruga să vă fie mereu alături”, a spus rectorul Sanctuarului Naţional Marian de la Cacica.

Preotul Anton Mărăndescu a mulţumit în numele  celor prezenţi la Cacica episcopului emerit Petru Gherghel pentru toată contribuţia sa în mandatul de păstor al Diecezei de Iaşi.

“După 41 de ani, ca păstor al Diecezei noastre, episcopul emerit Petru Gherghel mulţumeşte acum Maicii Domnului de la Cacica pentru harul şi darul primit în tot apostolatul Excelenţei Sale. Prea Sfinţite, în numele tuturor celor prezenţi, vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru Dieceză cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Preasfinte şi ne bucurăm că rămâneţi mai departe cu noi”,  a mai spus preotul Anton Mărăndescu.

La finalul slujbei, icoana Maicii Domnului de la Cacica a fost purtată în procesiune în jurul bisericii şi au fost binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.

De menţionat este că printre participanţii la Sfânta Liturghie oficiată la Sanctuarul Naţional Marian de la Cacica s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul minorităţii polone în Parlamentul României, Victoria Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, deputaţii PSD de Suceava Alexandru Rădulescu şi Emanuel Havrici, senatorul PSD Virginel Iordache, precum și primarii comunelor Cacica şi Păltinoasa, Petru Todosi, respectiv Eduard- Rudolf Wendling.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de