Intră acum și în grupul de
Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat, marți, că anul acesta, toamna începe cu modificări importante pentru pensionari, modificări ce vizează valoarea punctului de pensie, a indemnizaţiei sociale şi a indemnizaţiei de însoţitor, acordată pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate.
Potrivit lui Boliacu, începând cu data de 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează, crescând de la 1.100 lei, cât este în prezent, la 1.265 lei.
„Creşterea valorii punctului de pensie conduce implicit, la creşterea drepturilor de pensie. Astfel, pentru pensiile în cuantum de 1.000 lei, majorarea va fi de aproximativ 150 lei, în timp ce pentru pensiile în cuantum de 1.500 lei, respectiv 2.000 lei, creşterea va fi de aproximativ 225 lei, respectiv 300 lei”, a spus Boliacu.
De la aceeaşi dată, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitori în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, va fi de 1012 lei, faţă de 880 lei, în prezent.
Şi nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr. 6/2009, va creşte de la 1 septembrie 2019, la 704 lei , faţă de 640 lei.
„La nivelul judeţului nostru, vor beneficia de această majorare un număr de 38.904 persoane,care figurează în acest moment în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Suceava, ca beneficiari de indemnizaţie socială”, a precizat Boliacu.(L.B.)
Intră acum și în grupul de