Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, marți, la Soroca, la manifestări legate de sărbătorirea a 28 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova.
Îmbrăcat cu o cămașă cu motiv național, primarul Sucevei a depus flori la statuia lui Ștefan cel Mare, dar și la Monumentul Eroilor din Soroca.
”Am adus la Soroca salutul Cetății de Scaun a Sucevei, aici unde Ștefan cel Mare este atât de iubit. Ne bucurăm că prin proiectul „PERLE MEDIEVALE”, inițiat de municipalitatea suceveană în urmă cu șapte ani, de aproximativ 3 milioane de euro am contribuit la reabilitarea Cetății de la Soroca, unde mâine va debuta Festivalul de Artă Medievală, fiind unul din scopul proiectului de a promova cele trei cetăți medievale ale lui Ștefan cel Mare, de la Suceava, de la Soroca și de la Hotin”, a declarat Ion Lungu.
El a mulțumit pentru ospitalitatea deosebită „a fraților noștri”, și a arătat că s-a simțit, ca acasă, la Soroca „vorbind și trăind românește”.
La manifestări, pe lângă gazde, primarul din Soroca, Victor Său și președintele raionului Soroca, Ghenadie Munteanu, a fost prezent primarul Sucevei, Ion Lungu, dar și președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.
Municipiul Suceava și orașul Soroca sunt orașe înfrățite, protocolul de colaborare fiind semnat în februarie 2018 cu prilejul împlinirii a 630 de ani de atestare a Cetății de Scaun a Sucevei.
Reamintim că în ceea ce privește relația cu Soroca, până în prezent, pe fonduri transfrontaliere, municipiul Suceava a derulat proiectul comun în valoare de 3.000.000 de euro – “PERLE MEDIEVALE” – Cetățile surori Suceava, Soroca și Hotin. (T.B.)
Intră acum și în grupul de