Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, sâmbătă, la „Sărbătoarea Roadelor” de la Solonețu Nou, ocazie cu care a avut o întrevedere cu omologul său polonez, Wladyslaw Ortyl, mareșalul voievodatului Podkarpackie (Subcarpatia).
Președintele Gheorghe Flutur a declarat că a transmis un cuvânt de apreciere privind rolul pe care îl are și l-a avut etnia poloneză, alături de celelalte etnii, la dezvoltarea Bucovinei, a relațiilor de de bună conviețuire în Bucovina-Mica Europă.
El a mulțumit și autorităților poloneze pentru implicare și sprijin efectiv în acest sens.
Totodată el a abordat și subiectul tradițiilor, a gastronomiei polonezilor din Bucovina, pe care autoritățile sucevene îi invită să participe, împreună cu celelalte etnii, la promovarea Bucovinei.
Flutur a spus că în cadrul discuției bilaterale cu Wladyslaw Ortyl a abordat o serie largă de teme de interes pentru ambele părți.
„Am convenit să organizăm cât mai curând un Forum economic cu participarea oamenilor de afaceri din cele două regiuni. Aici am vorbit și despre Parcul Industrial „Bucovina” pe care urmează să-l deschidem lângă Aeroport”, a spus Flutur.
El a menționat că turismul este un domeniu pe care dorim să-l dezvoltam în mod deosebit.
„Ne vom întâlni cu specialiști în domeniu, atât la Suceava cât și la Rzeszow, pentru că îmi doresc mult ca numărul turiștilor din Polonia care vizitează Bucovina și județul Suceava să crească în perioada următoare”, a spus președintele Flutur.
El a mai anunțat că autoritățile județene sucevene se vor pregăti sa fie prezente, în luna decembrie, la Târgul internațional de produse eco și tradiționale de la Rzeszow.
„Am convenit, de asemenea, să insistăm, inclusiv la Bruxelles, cu abordări comune pe dezvoltarea infrastructurii în zona Carpaților. Noi ne dorim realizarea unui drum de mare viteză Nord – Sud în Moldova, Drumul expres București-Suceava-Siret și care să continue la Cernăuți, Lvov, Varșovia, pentru a lega România și Polonia printr-un drum de mare viteză”, a conchis președintele Gheorghe Flutur.
Intră acum și în grupul de