Aproape 30.000 de suceveni și peste 4.500 de firme ar putea beneficia de scutiri de la plata majorărilor calculate la restanțele către Primăria Suceava


Intră acum și în grupul de

Primarul Ion Lungu anunță că în această luna ar urma să fie aprobată o hotărâre de Consiliu local prin care se vor acorda facilități fiscale reprezentând scutiri de la plata majorărilor acumulate la restanțele către bugetul local.

„Încercăm și noi, pentru că avem foarte mulți bani de încasat la Primărie, să aplicăm această ordonanță 6/2019 pentru acordarea de facilități fiscale”, a spus Ion Lungu într-o conferință de presă.

El a explicat că în conformitate cu prevederile ordonanței și autoritățile locale pot să aprobe facilități de scutiri de majorări.

„Lucrăm la procedură. Avem un proiect de hotărâre de Consiliu local cu intenția de a aproba în această lună în așa fel încât să putem stimula pe cei care au restanțe la Primărie să încasăm bani”, a spus primarul.

El a arătat că acum sunt creanțe certe 60,65 de milioane de lei, circa 13 milioane de euro, din care debite 42, 7 milioane de lei, iar majorări 16,75 de milioane de lei.

Primarul a precizat că în măsura în care s-ar acorda aceste facilități, scutiri de majorări care se ridică la circa 3 milioane de euro, s-ar putea încasa circa 9,3 milioane de euro.

El a subliniat că sunt condiționate aceste scutiri la plata de majorări de până în decembrie 2018 de stingerea tuturor debitelor din 2018 și 2019, dar și stingerea majorărilor care au apărut în anul 2019.

„Vrem să dăm o gură de oxigen agenților economici și persoanelor fizice”, a spus Ion Lungu care a adăugat că ar putea să beneficieze de aceste facilități un număr de 4.618 firme și 29.735 de persoane fizice.

Primarul a arătat că municipalitatea are nevoie de bani „ca de aer”.

„Vin și aceste proiecte europene și ne trebuiesc și acolo câteva milioane de euro pentru cofinanțare și cheltuieli neeligibile. Sper să aprobăm în Consiliul Local, să finalizăm procedura și să o facem funcțională astfel încât până la sfârșitul anului să putem încasa o mare parte din acești bani”, a mai spus primarul Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de