Intră acum și în grupul de
Un şofer aflat în stare de ebrietate a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a izbit de un podeţ. Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orelor 04:00, în mediul rural, pe D.J. 155 P în afara localităţii Fântâna Mare, I. Mihail, de 25 ani, din localitate, posesor al permisului de conducere categoriile „B,BE,C,CE,D,DE” din 2008, în timp ce conducea un autoturism, datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, după care a lovit frontal parapetul unui podeţ de pe marginea din partea dreaptă a drumului în sensul său de mers.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, care a fost descarcerat. Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă şi nu a putut fi testat cu aparatul etilotest datorită leziunilor suferite, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Imediat după producerea accidentului, la faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, cu o autospecială, pentru salvarea şoferului. Potrivit ISU ”Bucovina”, la sosirea echipajelor s-a constatat că în urma coliziunii dintre un autoturism, marca Volkswagen şi un cap de pod, a rezultat o victimă încarcerată.
Echipajul de descarcerare a balizat zona, a descarcerat victima, concomitent cu acordarea primul ajutor medical, după care a fost transportat la spital pentru investigaţii amănunţite efectuate de către un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
S-au luat măsurile de siguranţă specifice în astfel de cazuri (deconectarea bornelor de la baterie şi verificarea eventualelor scurgeri de carburant).
Intră acum și în grupul de