Intră acum și în grupul de
Ropote de aplauze, cântecul campionilor, poze de grup ale echipelor de pe podium, lacrimi de bucurie, dar şi de tristeţe, selfie-uri cu celebrul Ilie Dumitrescu şi multă energie. În acest fel se poate descrie, în doar câteva cuvinte, atmosfera trăită joi , 5 septembrie, la festivitatea de premiere a celor mai buni fotbalişti de la Cupa E.ON Kinder 2019, seria I.
Premiile şi trofeele au fost oferite de Ambasadorul Cupei E.ON Kinder, celebrul fotbalist al „Generaţiei de Aur” Ilie Dumitrescu şi Teona Oltean, director general adjunct Delgaz Grid care i-au încurajat pe copii să continue să facă sport, fiindcă perseverenţa şi pasiunea pot să le aducă multe împliniri.
„Vă felicităm pe voi, dragi copii, pe antrenori, pe părinţi şi pe toţi susţinătorii voştri. V-am urmărit împreună cu colegii mei din Delgaz Grid şi ne-aţi demonstrat că puteţi fi modele şi pentru alţi copii care fac sport”, a transmis Teona Oltean.
Au fost trei zile de confruntări pe terenurile de la Academia de Fotbal din Târgu Mureş , circa 200 de meciuri jucate şi 1.000 de copii care au înfruntat căldura de afară, fără ca asta să le diminueze dorinţa de a fi cei mai buni.
La finalul seriei întâi, clasamentul Cupei E.ON Kinder 2019 arată astfel:
CATEGORIA 2007
GOLGHETER – Vlad Oargă, Academia U Luceafărul Cluj
Horaţiu Florea, Best Kids Reghin
LOCUL 1 – CFR Cluj
LOCUL 2 – Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 3 – ACS Tâmpa Kids Braşov
CATEGORIA 2009
GOLGHETER –- Mihnea Stroe, Juniorul Braşov
LOCUL 1 – CFR Cluj
LOCUL 2 – Academia U Luceafărul Cluj
LOCUL 3 – Interstar Sibiu
CATEGORIA 2011
GOLGHETER – Cristian Luca, Interstar Sibiu
LOCUL 1 – Juniorul Suceava
LOCUL 2 – ACS Kinder
LOCUL 3 –Luceafărul 2010 Cluj
Seria a doua a competiţiei dedicată categoriilor de copii născuţi în anii 2008, 2010 şi 2012 a debutat miercuri, după-amiaza. La Cupa E.ON Kinder 2019 participă 127 de echipe de la aproape 50 de cluburi din ţară din judeţele: Mureș, Cluj, Sibiu, Maramureș, Brașov, Argeș, Neamț, Harghita, Bihor, Galați, Sălaj, Alba, Vaslui, Suceava, Timiș, Bacău, Dolj și din municipiul București.
Aflat sub semnul #energiepentrucampioni , turneul este organizat de Clubul ACS Kinder în parteneriat cu companiile Grupului E.ON din România din care face parte şi Delgaz Grid. În cele două serii se vor acorda 18 trofee de echipă și 6 de golgheter. Premiile pentru primele trei echipe clasate constau în seturi de echipamente şi mingi Erima. Indiferent de performanţă, fiecare echipă primește din partea E.ON România câte 5 mingi pentru participarea la turneu.
Meciurile se vor juca pe terenurile de la Academia de Sport din cadrul Complexului de agrement şi sport „Mureşul” din Tîrgu Mureş, intrarea fiind liberă.
Intră acum și în grupul de