Incendiu la Centrul de Plasament „Visătorii” din comuna Fundu Moldovei


Intră acum și în grupul de

La mansarda Centrului de Plasament „Visătorii” Fundul Moldovei, aflat în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, marţi dimineaţă, în jurul orei 02:00, a izbucnit un incendiu. „Au fost anunţaţi pompierii, care au ajuns imediat la faţa locului, însă mansarda şi etajul I ale clădirii nu au mai putut fi salvate. Cei 25 de copii aflaţi în asistenţă sunt în afara oricărui pericol şi se va găsi cea mai bună soluţie pentru găzduirea temporară a lor, până la refacerea centrului”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Nicoleta Lenţa.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incendiul a fost anunţat prin serviciul 112, la ora 02:38, astfel că Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fundu Moldovei au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi stingerea flăcărilor.

La sosirea echipajelor de intervenţie ardea acoperişul construit din lemn cu învelitoare din tablă tip ţiglă, mansarda şi camerele de la etaj, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie şi gospodăriile învecinate.

Pompierii au evacuat în condiţii de siguranţă persoanele aflate în interior, respectiv un adult şi douăzeci şi cinci de copii şi s-a verificat prezenţa acestora. Fiecare încăpere a fost controlată de pompieri, care au vrut să se asigure că în clădirea incendiată nu se mai afla nicio persoană.

Incendiul a fost lichidat la ora 06:00, în limitele găsite, în flăcări fiind distrus acoperişul, mansarda şi cele opt camere de la etaj pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, mobilier, trei computere, o imprimantă, articole textile şi de papetărie. De asemenea, s-au degradat pereţii, plafonul şi tâmplăria clădirii, pagubele fiind estimate la cca 100.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic din cauza coşului de evacuare a fumului neprotejat termic corespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii au salvat parterul construcţiei şi gospodăriile învecinate, în valoare de circa 1.000.000 lei.


Intră acum și în grupul de