Intră acum și în grupul de
Un foc aprins pentru igienizarea unui teren, lăsat nesupravegheat, a fost la un pas de a ajunge la pădurea din Poiana Negri. Despre arderea necontrolată a vegetaţiei uscate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava a fost informat prin serviciul 112, la ora 18:26.
Astfel, Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei a intervenit cu o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţie uscată, în satul Poiana Negri, comuna Dorna Candreni, pe un teren ce aparţine Floarei F.
A ars vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de circa 2 ha, pompierii reuşind să lichideze incendiul înainte ca acesta să se propage la pădurea din apropiere.
Incendiul a avut drept cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenului.
Intră acum și în grupul de