Şi-a omorât tovarăşul de pahar cu o toporişcă


Intră acum și în grupul de

Aburii alcoolului au întunecat minţile unui bărbat din Mitoc, care a luat de acasă o toporişcă şi l-a lovit pe tovarăşul de pahar. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată a lui H. PETRU, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, fără antecedente penale, studii 10 clase, necăsătorit pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Potrivit rechizitoriului, pe data de 6 aprilie 2009, H. Petru a consumat o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice împreună cu C. Gheorghe la diverse localuri din comuna Mitocu Dragomirnei. La scurt timp după ce s-au despărţit H. Petru s-a întors de la domiciliul său înarmat cu o toporişcă şi s-a îndreptat în direcţia în care se deplasase victima, ajungând-o din urmă. „Aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, cu intenţie, a exercitat acte de violenţă, de intensitate ridicată, asupra victimei C. Gheorghe, care au condus la decesul acestuia survenit la data de 09.04.2009.

La momentul internării victimei în spital aceasta prezenta o alcoolemie de 2,85 gr %.” se precizează în rechizitoriu.

Procurorii spun că bărbatul a fost cercetat în stare de arest preventiv şi i-au fost asigurate toate garanţiile procesuale. Este cunoscut ca o persoană consumatoare de băuturi alcoolice şi cu un comportament agresiv.

Pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


Intră acum și în grupul de