Străzile Emil Cioran și Ștefan Tomșa vor fi modernizate cu patru milioane de lei


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința din 19 septembrie indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea străzilor Emil Cioran și Ștefan Tomșa.

Potrivit proiectelor de hotărâre inițiate de primarul Ion Lungu valoarea investițiilor pentru modernizarea celor două străzi se ridică la patru milioane de lei.

Astfel, pentru modernizarea străzii Emil Cioran, suma prevăzută este de 2,79 milioane de lei, iar durata de execuție de nouă luni.

Primarul Ion Lungu arată că strada are o lungime de aproximativ 670 m cu lățimea platformei de  aproximativ 6,0 m având o parte carosabilă cuprinsa între 2,50 și 5,0 m.

Strada, care este pietruită pe toată lungimea ei, prezintă numeroase degradări, cu gropi și făgașe, fisuri, crăpături, necesitând periodic lucrări costisitoare de întreținere.

Pentru realizarea acestei modernizări se propune, din punct de vedere tehnic, aplicarea unui sistem rutier carosabil suplu cu îmbrăcăminți asfaltice și realizarea unui sistem pietonal nou ( cu parcări) cu pavele autoblocante de 8 cm.

Se apreciază că suprafața totală afectată de lucrări va fi de aproximativ 3750 mp.

Partea carosabilă va fi încadrată cu borduri mari din beton de ciment de 20 x 25 x 50 cm, iar delimitarea acceselor la  proprietăți și trotuare cu borduri mici din beton de ciment de 10 x 15x 50 cm.

Totodată, accesele la proprietăți se vor amenaja cu aceeași structură rutieră destinată trotuarului.

În ceea ce privește strada Ștefan Tomșa, valoarea investiției este de 1,26 milioane de lei, iar durata investiției este de șase luni.

Primarul Ion Lungu arată că strada Ștefan Toma, amplasată în cartierul Areni, începe de la intersecția cu strada Alexandru cel Bun și se termină la intersecția cu strada Nicolae Titulescu.

Strada are o lungime de aproximativ 275 m cu lățimea platformei între 3,00 și 5,50 m având o parte carosabilă cuprinsă între 2,50 și 5,0 m.

„Strada, care este parțial asfaltată, parțial pietruită, prezintă numeroase degradări, cu gropi și făgașe, fisuri, crăpături, necesitând periodic lucrări costisitoare de întreținere.

„Pentru realizarea acestei modernizari se propune, din punct de vedere tehnic, aplicarea unui sistem rutier carosabil suplu cu îmbrăcăminți asfaltice și realizarea unui sistem pietonal nou ( cu parcări) cu pavele autoblocante de 8 cm. Suprafața totală afectată de lucrări va fi de aproximativ 2900 mp”, mai arată primarul.

În cadrul acestei modernizări se vor executa amenajări de semnalizare rutieră, rețea de canalizare pluvială subterană.(T.B.)


Intră acum și în grupul de