Toți elevii din municipiul Suceava cu media generală 10 vor fi premiați. Ion Lungu: Nu poți să faci diferențe între cei care au luat 10 pe linie. David Turtureanu, premiant internațional, va primi și acum 10.000 de lei


Intră acum și în grupul de

Toți elevii din municipiului Suceava cu media generală 10 vor primi premii în bani, respectiv 500 de lei, a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu.

El a arătat că vor fi premiați astfel un număr de 338 de elevi suceveni care au obținut media generală 10, dar și cei care au obținut premiile 1, 2 și 3.

Primarul a explicat că, inițial, se prevedea că vor fi premiați doar elevii care au obținut premiile 1, 2 și 3 și că cei din școli au fost nevoiți să aleagă doar câte unul dintre cei care au obținut media 10 și că au fost decizii subiective, bazate pe alte activități ale elevilor pentru a fi stabilit un clasament.

El a menționat că au fost astfel nominalizați 66 de elevi, dar că nu se pot face diferențe între cei care au luat nota 10 pe linie.

Astfel, vor fi premiați, în total 338 de elevi, dintre care cei cu premiul 1 și media 10 vor primi 500 de lei, cei care au obținut premiul al doilea vor primi 300 de lei, iar cei care au obținut premiul al treilea-200 de lei.

În total, vor fi 138.000 de lei alocați pentru această premiere.

Primarul a mai declarat că vor fi premiați elevii și profesorii coordonatori care au obținut locurile I, II și III la faza națională a Olimpiadelor școlare, fiind premiați cu 3000 de lei cei care au obținut locul 1, cu 2500 de lei cei care s-au clasat pe locul 2 și cu 2000 de lei cei de pe locul 3.

Pentru elevii premianți la olimpiadele naționale vor fi alocați 73.500 de lei, iar pentru profesorii coordonatori vor fi 63.500 de lei.

Totodată, primarul a anunțat că olimpicul internațional David Turtureanu va fi recompensat cu 10.000 de lei.

„David Turtureanu ne dezechilibrează bugetul Primăriei cu premiile pe care le ia”, a spus în glumă Ion Lungu care a subliniat că prin aceste premieri municipalitatea suceveană vrea să stimuleze performanța.


Intră acum și în grupul de