Intră acum și în grupul de
O bătrână din Baia a murit în chinuri grele după ce a fost bătută de un consătean, care apoi a luat mai multe bunuri din casă. Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orelor 15.45, D. Catinca, în vârstă de 86 ani, din comuna Baia, a fost găsită decedată în locuinţă de către nepotul său B. Aurel, în vârstă de 65 ani, din aceeaşi localitate.
În urma examinării sumare a cadavrului s-a constatat că acesta prezenta multiple urme de violenţă la membrele inferioare şi superioare cât şi în zona feţei, fiind găsit în mijlocul dormitorului acoperit cu lenjerie şi obiecte de îmbrăcăminte, iar lucrurile din toate camerele răvăşite.
Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe raza municipiului Fălticeni pe G. Gheorghiţă, în vârstă de 34 ani, din comuna Baia, care era suspectat de comiterea faptei.
Cu ocazia efectuării percheziţiei corporale asupra acestuia, pe obiectele de îmbrăcăminte şi încălţăminte au fost identificate urme de substanţă brun-roşcată, precum şi documentele de identitate ale victimei: buletin, certificat de naştere şi câteva CEC-uri bancare.
În urma probatoriului administrat, G. Gheorghiţă a fost reţinut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „tâlhărie urmată de moartea victimei”, fiind introdus în arestul unităţii, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de