Bomba de pe malul râului Moldova, „escortată” de un echipaj de poliţie


Intră acum și în grupul de

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de maistrul militar Iulian Pentilescu, a intervenit marţi dimineaţă, cu o autospecială pirotehnică pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea unui element de muniţie, pe raza municipiului Gura Humorului.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, elementul de muniţie a fost observat de către un cetăţean în albia râului Moldova, în zona Pod Izvor, acesta anunţând lucrătorii postului de Poliţie din municipiu.

La sosirea pirotehniştilor s-a securizat şi evacuat zona şi s-au desfăşurat operaţiunile specifice în astfel de cazuri. În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat şi ridicat o bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm, provenind din Al Doilea Război Mondial, aflată în perfectă stare de funcţionare.

Misiunea de asanare a fost complexă şi riscantă, în tot acest timp existând pericolul ca la cel mai mic şoc sau manevrare greşită bomba de aruncător să explodeze.

Muniţia a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă, pirotehniştii solicitând Serviciului Poliţiei Rutiere un echipaj antemergător, bomba de aruncător fiind apoi depozitată provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.

Misiunea a fost încheiată cu succes, la ora 12.00, fără să se pună în pericol vieţi omeneşti sau bunuri materiale.


Intră acum și în grupul de