Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate dr. Vasile Cepoi: Spitalul Județean Suceava este o poveste de succes pe care o vom prezenta ca reper și pentru alte unități medicale din țară


Intră acum și în grupul de

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate dr. Vasile Cepoi a declarat, joi, la evenimentul de lansare a proiectului „Spitalul comunității tale” că Spitalul Județean Suceava este o „poveste de succes pe care noi vrem să o prezentăm ca reper și pentru alte unități medicale din țară”.

El a vorbit despre siguranța pacientului și a spus că actul medical este supus riscului.

„Nu există act medical fără risc și nu există asistență medicală fără eșecuri”, a spus Cepoi.

Președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate dr. Vasile Cepoi a arătat că spitalele suferă că societatea a luat-o înainte și au rămas închise între zidurile lor fiind victima ineficacității prevenției, ineficacității asistenței medicale primare, sau asistenței medicale secundare.

„De aceea avem un număr mare de internări care puteau fi rezolvate în ambulatoriu”, a spus Vasile Cepoi.

El a arătat că pentru a se asigura siguranța pacientului e nevoie de un plan strategic la nivel local, județean și național, iar județul Suceava e un exemplu de dezvoltare strategică.

„Încercarea de a te dezvolta fără un plan este o dezvoltare aleatorie, este fără finalitate. Așa cum au evoluat lucrurile în Suceava și, întâmplător, am fost martor al etapelor de dezvoltare a asistenței medicale în acest județ dovedește că planul strategic nu e un act format pe care în cere ANMCS, ci este un instrument de lucru”, a spus Cepoi.

El a menționat că majoritatea spitalelor prezintă planul strategic, dar nu țin cont de el.

„Apreciez că la Suceava s-au dezvoltat o serie de specialități pe zone de nișă de vârf pe care le-am constatat când am făcut evaluarea”, a spus președintele ANMCS.

El a explicat că SJU Suceava este spital de categoria a 2-a ceea ce înseamnă în România spital de categoria 1 arătând că e foarte greu ca un spital din România să fie în categoria 1 și sunt puține de categoria a doua, SJU Suceava fiind între primele.  (T.B.)


Intră acum și în grupul de