Intră acum și în grupul de
O firmă din Marginea a fost amendată cu 15.000 de lei și un transport de lemn de 20.000 de lei a fost confiscat de polițiști în urma unei acțiuni derulate pe parcursul a două zile.
Astfel în data de 18 septembrie, în jurul orei 19.45, în timp ce desfășura activități specifice pe linie de silvicultură pe raza comunei Sucevița, polițiștii au observat mai multe autoturisme suspecte aparținând unor unități economice cu profil debitare material lemnos din comuna Marginea, supraveghind.
Existând suspiciuni că urmează să se efectueze un transport ilegal de material lemnos, polițiștii au efectuat o pândă, astfel că la ora 20.02, au observat pe DN 17A, autoutilitara și remorca ambele aparținând unei firme din Marginea, deplasându-se din direcția comunei Sucevița către comuna Marginea, transportând material lemnos.
S-a procedat la verificarea transportului de material lemnos în aplicația specifică, constatându-se că pentru autoutilitară a fost emis avizul de însoțire din 18.09.2019, orele 19:48,48, pentru cantitatea de 17,10 mc lemn rotund esență rășinoase, iar pentru remorcă a fost emis avizul de însoțire din 18.09.2019, orele 19:50,43, pentru cantitatea de 30,50 mc lemn rotund esență rășinoase.
Totodată, s-a constatat că transportul respectiv de material lemnos avea proveniență legală și existând suspiciuni că societatea în cauză urmează să transporte în mod repetat material lemnos în baza acestor avize, ansamblul rutier respectiv nu a fost oprit pentru control, însă s-au continuat activitățile specifice de supraveghere discretă de la distanță a presupusului traseu.
Astfel, la ora 23.52, polițiștii au observat din nou ansamblul rutier mai sus menționat deplasându-se pe DN 17A pe raza comunei Sucevița, spre fondul forestier de pe raza comunei Sucevița, de această dată fiind gol, fără material lemnos.
La 19 septembrie ora 07.09, polițiștii au oprit pentru control pe D.C. Bercheza de pe raza comunei Sucevița, autoutilitara cu remorcă, ce se deplasa din direcția comuna Sucevița către centrul comuna Marginea și care, de această dată transporta material lemnos.
Autoutilitara era condusă de un bărbat de 30 ani, din comuna Marginea, administrator al unei societăți din comuna Marginea, care a prezentat pentru control documentele personale, precum și avizele de însoțire menționate mai sus, pentru care a efectuat transportul de material lemnos anterior.
S-a procedat din nou la interogarea aplicației, constatându-se că pentru cele două mijloace de transport nu au mai fost emise alte avize de însoțire pentru materiale lemnoase.
În acest caz, fiind vorba despre un transport multiplu de material lemnos în baza acelorași documente, ansamblul rutier a fost însoțit la punctul de descărcare „Atelier Împletituri” din comuna Marginea, unde personalul silvic din cadrul O.S. Marginea a efectuat inventarierea materialului lemnos, constatându-se că acesta transporta cantitatea totală de 53,37 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase, în valoare totală de 18.874 lei, materialul lemnos neavând proveniență legală.
În acest caz, unitatea economică a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 15.000 lei, iar cantitatea de 53,37 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Intră acum și în grupul de