Intră acum și în grupul de
Pagube de aproximativ două miliarde de lei vechi a înregistrat un gaterist în urma unui incendiu izbucnit vineri noapte. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, la ora 23:59 a fost anunţat un incendiu la o societate comercială cu profil de prelucrare a lemnului, din comuna Poiana Stampei. Astfel, Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei au intervenit cu trei autospeciale şi o motopompă pentru localizarea şi stingerea focului.
La sosirea gărzii de intervenţie incendiul ardea hala gatere de debitare lemn, la o magazie de materiale şi un magazin mixt, existând pericolul de propagare la un complex comercial şi o gospodărie învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 04.58, dar au ars hala debitare lemn pe o suprafaţă de circa 60 mp, magazia de materiale pe o suprafaţă de circa 84 mp, magazinul mixt pe o suprafaţă de circa 70 mp, acoperişul complexului comercial pe o suprafaţă de circa 60 mp şi aproximativ 20 mc de cherestea. De asemenea, s-au degradat două banzicuri şi alte utilaje, valoarea pagubelor fiind estimată de proprietar la 200.000 lei.
Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un cablu electric defect.
Pompierii au salvat complexul comercial şi o casă învecinată, în valoare de aproximativ 800.000 lei.
Intră acum și în grupul de