Intră acum și în grupul de
Elevii Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” Siret au dovedit marţi, că meseria de militar în domeniul Serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă li se potriveşte de minune. Colegiul a fost gazda unei aplicaţii din cadrul proiectului „O meserie pentru o viaţă”, proiect dedicat tinerilor liceeni care se gândesc la meseria pe care şi-o vor alege. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, acest proiect a fost iniţiat de către lt.col. Popovici Sorin, comandantul Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, proiect care s-a înfiripat din perioada schimbului de experienţă care l-au avut cu pompierii din Franţa în vara anului 2008.
Proiectul are ca scop stabilirea unui set de activităţi în vederea promovării meseriei de militar în domeniul Serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă şi urmăreşte promovarea atribuţiilor de salvator pompier – pe timpul incendiilor şi activităţilor S.M.U.R.D. şi conştientizarea tinerilor ce posedă aptitudini să urmeze o carieră de militar pompier.
În baza unui parteneriat încheiat între I.S.U. „Bucovina” Suceava şi Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, în perioada 21 – 26.05.2009, la Garda de Intervenţie Pompieri Siret a avut loc parcurgerea unui program de trei zile de pregătire ce a fost menit să aducă la cunoştinţa aspiranţilor misiunile pompierilor, tehnica de intervenţie folosită la incendii, descarcerări şi prim ajutor medical, învăţarea principalelor metode de lucru la situaţii de urgenţă.
Marţi a avut loc o simulare de cutremur urmată de un incendiu, la corpul Administrativ al Colegiului Tehnic „Laţcu Vodă” Siret.
Scenariul tactic a presupus existenţa unui cutremur în urma căruia, în una din sălile de curs a izbucnit un incendiu. Aici se executau lucrări de amenajare a unor panouri şi în urma unui scurtcircuit s-a aprins un tambur cu cabluri electrice. De aici în scurt timp s-a produs o propagare violentă a incendiului la mobilier, tapiţerie pereţi laminaţi cu PVC. Totodată, în zona Cooperativei „Siretul” a avut loc un accident rutier din care a rezultat o victimă încarcerată.
Sub supravegherea militarilor, elevii sireteni au trebuit să realizeze dispozitive de stingere la sala de curs, de pătrundere şi evacuare a persoanelor surprinse de incendiu concomitent cu acordarea primului ajutor medical, de descarcerare a victimei din autoturism.
Intră acum și în grupul de