Flutur: ”Excesul de zel e la venirea unui ministru şi nu la plecare”


Intră acum și în grupul de

”Excesul de zel e la venirea unui ministru şi nu la plecare”, a comentat vineri preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, lipsa muncitorilor şi a utilajelor de pe şantierul şoselei de centură a Sucevei la scurt timp după vizita în zonă a ministrului Transporturilor, Radu Berceanu.

El a recunoscut că, din păcate, în România e o problemă ”cu reminiscenţe din trecut” ca atunci când vine un oficial ”să fim obosiţi şi dacă se poate, cu cizmele murdare”.

Şeful deliberativului judeţean sucevean a arătat că în cazul firmelor care efectuează lucrări la drumurile din judeţ rămâne să ”pună presiune” în continuare, astfel încât acestea să aibă un ritm mai mare de lucru.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a vizitat, joi dimineaţa, şantierul şoselei de centură a municipiului Suceava, unde a găsit mai multe utilaje şi muncitori care lucrau, care însă au plecat din zonă după ce ministrul a părăsit judeţul.


Intră acum și în grupul de