Intră acum și în grupul de
Un pieton care ar fi traversat strada la circa 50 de metri de trecerea pentru pietoni în zona Bebelușul a fost lovit de o mașină și a ajuns sub o mașină parcată în apropiere.
Potrivit ISU Suceava, din primele informații, pietonul a fost lovit de un autoturism, iar din impact a ricoșat sub o mașină parcată.
El a fost extras de cetățenii din apropiere și a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava care i-a acordat primul ajutor la fața locului și apoi l-a transportat la spital.
Poliția urmează să stabilească cum s-a produs acest accident, dar martorii susțin că acesta ar fi traversat strada la circa 50 de metri de trecerea pentru pietoni.
Intră acum și în grupul de