Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, luni, că așa cum a promis, drumul județean care leagă Frasin de Broșteni a fost asfaltat în Pasul Puzdra și a menționat că dacă vremea va permite se vor mai asfalta alți șapte kilometri.
„Am terminat de asfaltat Pasul Puzdra de pe drumul județean care leagă Broșteni de Ostra, Stulpicani,Frasin. Era cel mai deteriorat drum județean din județul Suceava”, a spus Flutur.
El a explicat că CJ Suceava a fost nevoit să realizeze această investiție cu fonduri proprii.
„Am cerut fonduri la Guvernul Dăncilă pe PNDL, dar nu au dat. Am făcut un împrumut să facem acest drum, dar din păcate OUG 114/2018 care a modificat prețurile, a făcut să nu vină nimeni la licitație și să nu se poată adjudeca”, a spus Flutur.
El a arătat că, acum, în sfârșit s-a finalizat de asfaltat Pasul Puzdra.
„E vorba mai exact 21 de kilometri. Am venit de pe Valea Bistriței, de la Broșteni, cu asfalt, până la Tarnița. Drumul arată foarte bine și urmează să fie realizat marcajul rutier”, a menționat președintele Flutur.
El a mai declarat că au mai fost asfaltați șapte kilometri de drum și de la Frasin până la Stuplicani și Gemenea.
„Pe teritoriul orașului Frasin nu putem pentru că nu e de competența Consiliului Județean Suceava, ci a orașului Frasin. Ei trebuie să asfalteze acest drum”, a spus președintele CJ Suceava.
El a mai declarat că speră să se finalizeze tronsonul rămas neasfaltat între Frasin și Ostra.
„Am mai alocat fonduri pentru încă 7 kilometri, iar dacă vremea ne permite se poate face acest lucru.E important că acum se poate circula foarte ușor prin Pasul Puzdra și cred că este o mare bucurie pentru locuitorii din Broșteni, Crucea, care așteptau ca drumul să fie reabilitat”, a conchis Gheorghe Flutur. (T.B.)
Intră acum și în grupul de